Timp de 18 ani, un bărbat a îndurat umilințele soției sale în fața tuturor

liniștit ar decide brusc să plece.

Vasile nu s-a apărat în fața nimănui.

Mergea la muncă, își făcea comenzile și se întorcea seara la atelier. Își cumpărase câteva haine, o pătură nouă și un ceainic. Pentru prima dată după mult timp, putea să mănânce fără să audă că ține greșit furculița.

Dar liniștea avea și un preț.

Uneori, seara, îl cuprindea singurătatea. Îi lipsea zgomotul casei, îi lipsea grădina, îi lipsea chiar și obiceiul de a auzi televizorul din sufragerie.

În acele momente, era tentat să se întoarcă.

Nu pentru că lucrurile se schimbaseră, ci pentru că viața cunoscută, oricât de dureroasă, părea mai puțin înfricoșătoare decât necunoscutul.

Într-o astfel de seară, Mihai l-a găsit stând pe treptele atelierului.

— Ce faci, omule?

— Mă gândesc.

— La Larisa?

Vasile a încuviințat.

— Mă întreb dacă nu cumva am greșit. Poate trebuia să mai încerc.

Mihai s-a așezat lângă el.

— Ai încercat optsprezece ani.