început să plângă din nou.
— Atunci ce rost mai are?
— Are rost pentru tine. Pentru Denis. Pentru oamenii cu care vei trăi de acum înainte. Și poate, într-o zi, pentru felul în care ne vom putea privi unul pe altul fără ură.
Femeia a rămas tăcută.
— Eu am nevoie de timp, a continuat Vasile. Și am nevoie să văd schimbări, nu doar să aud promisiuni.
Larisa a încuviințat încet.
— Am început să vorbesc cu un psiholog din oraș, a spus după câteva clipe. Denis m-a încurajat. La început am crezut că este o prostie. Dar mi-am dat seama că nu știu să vorbesc despre ce mă doare fără să atac pe cineva.
Vasile a privit-o cu surprindere.
— Mă bucur că faci asta.
— Nu-ți spun ca să te conving să te întorci. Vreau doar să știi.
Au rămas pe bancă încă o jumătate de oră, vorbind mai liniștit decât o făcuseră
Comments