nu aveam nimic.
⠀
Am simțit un nod în gât.
⠀
— Nu ai uitat, Robert. Ai ales să nu mai vezi.
⠀
***
⠀
A ridicat privirea.
⠀
— Îți mai amintești prima noastră casă?
⠀
Am zâmbit trist.
⠀
Cum aș fi putut să uit?
⠀
Era o locuință mică, la marginea Brașovului, cu două camere și o sobă veche care scotea fum când bătea vântul.
⠀
Iarna puneam pături la ferestre ca să nu intre frigul. Vara stăteam seara pe treptele din fața casei și făceam planuri despre viitor.
⠀
Acolo se născuse Andreea.
⠀
Acolo învățase Mihai să meargă.
⠀
Acolo Robert îmi promisese că, indiferent cât de bogat va deveni, nu va uita niciodată de unde am plecat.
⠀
— Îmi amintesc, am răspuns.
⠀
Robert a început să plângă.
⠀
— Atunci eram fericiți.
⠀
M-am gândit câteva clipe.
⠀
— Eu eram fericită, Robert. Pentru că te iubeam și credeam că suntem o echipă. Dar nu știu când ai încetat să mă mai privești ca pe
Comments