șopti Robert.
Valeria se așeză lângă el.
— Nu le voi arunca un dosar în brațe în ziua înmormântării tale, dacă de asta te temi.
Robert o privi.
— Atunci?
— Le voi spune adevărul într-un mod în care să-l poată duce. Iar documentele care au consecințe juridice sau financiare vor ajunge unde trebuie.
— De ce?
Valeria rămase câteva secunde tăcută.
— Pentru că tăcerea mea te-a protejat prea mult timp.
— Am crezut că ai rămas pentru că încă mă iubeai.
Valeria își coborî privirea.
— O parte din mine te-a iubit mult timp după ce n-ar mai fi trebuit.
Robert începu din nou să plângă.
— Atunci de ce ai avut grijă de mine?
Aceasta era întrebarea pe care probabil și-o pusese în fiecare noapte petrecută în spital.
Valeria îi luă mâna.
Nu ca soție.
Nu ca femeie îndrăgostită.
Ci ca un om aflat lângă alt om care se apropia de sfârșit.
— Pentru că ceea
Comments