mă iubise mai puțin pentru că avusese grijă de Gabriel.
⠀
Dar înțelesesem și ceva ce ea însăși recunoscuse în scrisoare: un copil nu poate ghici motivele pentru care un părinte îi pare nedrept.
⠀
Mi-aș fi dorit să fi vorbit cu ea mai devreme.
⠀
Să o fi întrebat, să o fi ascultat și să-i fi spus cât de mult mă duruse totul.
⠀
Nu mai puteam schimba anii pierduți.
⠀
Puteam însă să nu mai repet aceeași greșeală.
⠀
Când Gabriel s-a ridicat să plece, i-am pus într-o caserolă ultimele două felii de plăcintă.
⠀
— Ia-le acasă, i-am spus.
⠀
S-a uitat la mine și a zâmbit.
⠀
— Ești sigură?
⠀
— Da. Am făcut destulă pentru amândoi.
⠀
Pentru prima dată în douăzeci de ani, nu am mai simțit că îi dădeam ceva ce mi se cuvenea mie.
⠀
Împărțeam, în sfârșit, o amintire pe care mama încercase, în felul ei imperfect, să ne-o lase amândurora.
Această lucrare este inspirată
Comments