cutia în brațe.
⠀
În săptămânile următoare, eu și Gabriel am început să ne întâlnim. Mi-a povestit despre ultimii ani ai mamei, despre grădina ei și despre felul în care continua să pregătească plăcintă cu mere în fiecare toamnă.
⠀
Mi-a arătat și atelierul lui.
⠀
Pe un perete, într-o ramă simplă, era fotografia tatălui meu.
⠀
Sub ea scria: „Omul care mi-a dat prima șansă.”
⠀
Nu am devenit peste noapte cei mai buni prieteni.
⠀
Aveam prea mulți ani de tăcere între noi.
⠀
Dar într-o duminică l-am invitat la prânz.
⠀
Am făcut plăcintă cu mere după rețeta mamei. Nu mi-a ieșit perfect. Aluatul era puțin prea gros, iar merele lăsaseră prea mult suc.
⠀
Gabriel a mâncat două felii.
⠀
— Are aproape același gust, mi-a spus.
⠀
Am zâmbit.
⠀
— Mama punea mai multă scorțișoară.
⠀
— Da. Și întotdeauna spunea că data viitoare o să pună mai puțină.
⠀
Am râs amândoi.
⠀
În după-amiaza aceea am înțeles că mama nu
Comments