Timp de șase ani am plătit datoriile surorii soțului meu, până când, într-o zi, un sac de gunoi rupt m-a făcut să o văd cu totul altfel…

lei, continuă Victoria. Căști de 800. Restaurant. Haine. Cosmetice. Dar tu ai nevoie de 500 de lei pentru că banca te sună.

— Nu înțelegi.

— Atunci explică-mi.

Diana începu să plângă.

— Telefonul l-am luat în rate.

— De ce?

— Pentru că și eu merit ceva!

Camera deveni complet tăcută.

Victoria simți cum toate cele șase ani se comprimă în propoziția aceea.

Și eu merit ceva.

— Sigur că meriți, spuse ea calm.

Diana păru surprinsă.

— Atunci…

— Dar și fiul meu merită.

Ovidiu își ridică privirea.

— Andrei poartă aceleași ghete de două ierni. Știi de ce?

Diana tăcu.

— Pentru că de fiecare dată exista o urgență la tine.

— Nu v-am obligat să-mi dați bani! izbucni Diana.

Victoria încuviință.

— Ai dreptate.

Răspunsul o dezarmă.

— Ce?

— Ai dreptate. Nu ne-ai obligat. Noi am ales să te ajutăm.

Victoria împinse bonurile spre ea.

— Și tocmai de aceea nu-ți cer niciun leu înapoi pentru trecut.

Ovidiu se uită