Un bărbat și-a ținut picioarele desfăcute peste spațiul scaunului meu din avion ore întregi

el.

— Îmi pare rău că am ridicat vocea.

Am așteptat.

— Dar sunt foarte înalt. Zborurile sunt groaznice pentru mine.

— Înțeleg.

— Atunci înțelegi și de ce aveam nevoie de puțin mai mult spațiu.

Acolo era.

Scuza care nu era chiar o scuză.

— Înțeleg că aveți nevoie de mai mult spațiu.

Păru mulțumit.

Dar am continuat:

— Nu înțeleg de ce ați decis că spațiul acela trebuie să fie al meu.

Tăcu.

— Există locuri cu mai mult spațiu pentru picioare. Există locuri la culoar. Puteați să întrebați echipajul. Puteați chiar să mă întrebați pe mine politicos dacă mă deranja să vă întindeți puțin pentru câteva minute.

— Și ai fi acceptat?

M-am gândit.

— Probabil că da.

Asta păru să-l surprindă.

— Atunci care mai este diferența?

Am zâmbit.

— Faptul că m-ați fi întrebat.

Nu mai spuse nimic.

Și cred că acolo se afla întreaga problemă.

Nu era vorba doar despre centimetri.

Era vorba despre presupunerea