că putea lua ceva de la mine pentru că eram mai mică.
Pentru că eram femeie.
Pentru că eram mai în vârstă.
Pentru că păream genul de persoană care nu avea să protesteze.
Și, sincer?
În primele două ore avusese dreptate în privința ultimei părți.
Când avionul ateriză, telefonul meu începu să vibreze imediat ce ni se permise să-l folosim.
Fiica mea.
„MAMĂ, SUNTEM AICI!!!”
Apoi o fotografie.
Ea și soțul ei așteptând la sosiri.
Iar în brațele ei era nepoțica mea.
Sofia.
Trei săptămâni.
Un ghemotoc roz înfășurat într-o păturică.
Dintr-odată, bărbatul de lângă mine nu mai conta.
Am zâmbit atât de larg încât mă dureau obrajii.
— Prima nepoată? întrebă pasagerul din cealaltă parte, văzând fotografia.
— Prima.
— Felicitări.
— Mulțumesc.
Când ne-am ridicat să coborâm, bărbatul care îmi ocupase spațiul își luă geanta din compartimentul de sus.
Pentru o secundă am rămas unul lângă celălalt pe culoar.
— Sper să vă
Comments