— Alo?
La celălalt capăt se auzi respirația grea a unui bărbat.
Apoi:
— Veronica?
Clara încremeni.
Cunoștea vocea aceea.
Ar fi recunoscut-o după un singur cuvânt chiar dacă ar fi trecut douăzeci de ani.
— Leonard?
Se făcu liniște.
Telefonul aproape îi căzu din mână.
Veronica se întoarse atât de repede, încât unul dintre pantofi îi alunecă în noroi.
— Dați-mi telefonul!
Clara îl strânse la piept.
— Leonard! Sunt mama!
Apelul se întrerupse.
— Nu!
Clara încercă să sune înapoi.
Nimic.
Numărul afișat nu răspundea.
În jurul ei izbucniseră șoapte.
Oamenii filmau.
Groparii se îndepărtaseră de sicriu.
Laurențiu privea când spre Veronica, când spre trupul necunoscut.
— Opriți tot, spuse Clara. Chemați poliția.
Veronica încercă să plece.
De data aceasta Clara n-o mai opri.
Nici nu trebuia.
Unul dintre angajații firmei funerare se așezase deja în dreptul aleii și îi spunea că nimeni nu trebuia să atingă sicriul până la sosirea autorităților.
Clara se uită la trup.
Cu câteva minute înainte, fusese gata să se arunce în groapă pentru a împiedica înmormântarea.
Acum știa că fiul ei putea fi în viață.
Dar un alt om era mort.
Iar cineva încercase să-l îngroape sub numele lui Leonard.
Când au sosit polițiștii, situația a fost tratată ca atare.
Înmormântarea a fost oprită.
Documentele au fost ridicate pentru verificare.
Identitatea bărbatului din sicriu trebuia stabilită oficial.
Clara a povestit despre apel.
Telefonul Veronicăi a devenit relevant pentru anchetă.
Nimeni n-a plecat în urmărirea lui Leonard doar pentru că mama lui credea că îi recunoscuse vocea.
Trebuia stabilit cine sunase, de unde și de ce.
Dar primul lucru care s-a prăbușit a fost povestea Veronicăi.
Certificatul și actele funerare ridicau neconcordanțe.
Firma funerară primise trupul prin intermediul unor documente furnizate de alte persoane.
Iar presupusul accident în care murise Leonard devenea tot mai greu de explicat.
Clara a fost
Comments