avem încă dovezi pentru asta.
A făcut o pauză.
— Dar știau suficient cât să încerce să supravegheze ceremonia.
***
Între timp, Adrian continua să lupte pentru viața lui.
Medicii reușiseră să-i stabilizeze funcțiile vitale.
Dar recuperarea era nesigură.
Ioana venea zilnic la spital.
Se așeza lângă patul lui și îi vorbea.
Îi povestea despre fetița lor, Mara.
Despre grădiniță.
Despre desenele pe care le făcea.
Și despre Rex.
***
— Să știi că băiatul tău te așteaptă, îi șoptea.
Îi mângâia mâna.
— În fiecare dimineață se duce la ușă.
Ochii i se umpleau de lacrimi.
— Exact cum făcea când întârziai de la serviciu.
***
Într-o după-amiază, la aproape o săptămână după înmormântarea întreruptă, Adrian și-a mișcat degetele.
Ioana a încremenit.
— Adrian?
A așteptat.
Degetele s-au mișcat din nou.
— Doamne…
A apăsat imediat butonul de chemare.
— Veniți, vă rog! Cred că încearcă să se trezească!
***
Medicii au intrat în salon.
Au început evaluarea.
Adrian a
Comments