părintele unui copil ca să-i pese cuiva de el.”
Andrei rămase nemișcat.
Nu-și mai amintea cuvintele.
Iacob da.
Timp de șapte ani.
— Când doamna de la adopții mi-a arătat fotografia voastră, v-am recunoscut, continuă el. Am zis că vreau să vă întâlnesc.
— De ce nu ne-ai spus?
— Pentru că voiam să o luați pe Iosifina.
Vocea i se frânse.
— Și m-am gândit că dacă vă spun că vă cunosc, poate o să credeți că încerc să vă păcălesc.
— Iacob…
— Toți ceilalți o voiau pe ea.
Se uită la sora lui.
— Eu eram problema.
M-am ridicat.
— Nu.
— Ba da. De fiecare dată când o familie afla că trebuie să mă ia și pe mine, dispărea.
— Tu nu ești prețul care vine împreună cu sora ta.
Iacob nu mă privi.
— Așa se simțea.
Atunci Iosifina, care ascultase fără să înțeleagă totul, se ridică de pe covor și veni lângă fratele ei.
— De
Comments