ce plângi?
— Sunt bine.
— Nu ești.
Îi puse în brațe unul dintre cuburile ei.
— Uite. Îți dau casa.
Toți trei am început să râdem printre lacrimi.
Iacob o luă în brațe.
Iar eu am înțeles în acel moment ceva ce nu pricepusem în prima lună.
Valiza lui împachetată nu însemna că nu voia să facă parte din familia noastră.
Însemna că se pregătea pentru ziua în care urma să fie dat afară din ea.
În seara aceea, după ce Iosifina adormi, eu și Andrei ne-am așezat cu Iacob la masa din bucătărie.
— Vreau să-ți spunem ceva, începu Andrei. Și vreau să fii atent.
Iacob ridică ochii.
— Noi nu am acceptat adopția ca să ajungem la Iosifina.
Tăcere.
— Am acceptat pentru că atunci când ni s-a spus că sunteți doi, am înțeles că familia pe care o căutam era formată din doi copii.
Iacob își strânse mâinile.
— Dar dacă eu fac
Comments