ceva rău?
— Atunci discutăm.
— Dacă iau note proaste?
— Vedem cum le îndreptăm.
— Dacă mă cert cu voi?
Am zâmbit.
— Ai șaisprezece ani. Ar fi aproape suspect să nu te cerți niciodată cu noi.
Pentru prima dată, zâmbi.
Apoi întrebă lucrul care îl speriase cu adevărat:
— Și dacă vă răzgândiți?
Andrei răspunse înaintea mea.
— Atunci o să ne răzgândim în privința cine spală vasele sau unde mergem în vacanță. Nu în privința faptului că ești fiul nostru.
Iacob începu din nou să plângă.
De data aceasta nu-și mai ascunse fața.
Câteva săptămâni mai târziu, am intrat în camera lui ca să-i duc niște haine curate.
Valiza dispăruse de lângă pat.
Am găsit-o în dulap.
Goală.
Hainele erau în sertare.
Cărțile pe raft.
Fotografiile pe birou.
Iar pe perete era prinsă fotografia aceea veche de Crăciun.
Sub ea, Iacob pusese o fotografie nouă.
Noi patru.
Eu, Andrei, Iosifina și el.
Pe spatele
Comments