doi? a întrebat Sofia.
⠀
Am izbucnit în râs.
⠀
— Se pare că în ziua aceea nu prea știam.
⠀
***
⠀
După ce le-am culcat, am rămas singur în sufragerie.
⠀
Pe masă se afla caietul verde.
⠀
Lângă el, scrisoarea Mariei.
⠀
Hârtia era deja puțin îngălbenită la margini, de la câte ori o citisem.
⠀
Am desfăcut-o încă o dată.
⠀
„Dacă mă iubești, trăiește.”
⠀
Am rămas privind acele cuvinte.
⠀
Timp de trei luni după moartea ei, crezusem că iubirea înseamnă să sufăr.
⠀
Că, dacă într-o zi voi râde fără să mă simt vinovat, înseamnă că am uitat-o.
⠀
Că, dacă voi reuși să dorm o noapte întreagă, înseamnă că nu mi-a fost suficient de dor.
⠀
Dar Maria nu îmi ceruse niciodată asta.
⠀
Îmi ceruse să trăiesc.
⠀
Să am grijă de fetițe.
⠀
Să le povestesc despre ea.
⠀
Și să nu transform ultimele noastre clipe împreună într-o condamnare pe viață.
⠀
Am privit spre fotografia de pe perete.
⠀
Maria zâmbea.
⠀
Comments