Femeia în vârstă își ținea mâinile ascunse în mănuși peticite când mi-a spus că nu mai mâncase de trei zile, iar eu am simțit cum mi se strânge stomacul.
Era aproape ora șase într-o seară de noiembrie, în fața supermarketului de lângă blocul meu. Ningea mărunt, iar vântul îmi băga frigul pe sub gulerul gecii subțiri. Tocmai îmi închideam fermoarul când am auzit-o.
— Domnișoară… îmi cumperi, te rog, o pâine? Doar una. Mi-e rușine să cer, dar n-am mai mâncat de trei zile.
Femeia își plecase ochii. Avea un palton vechi, dar curat, prins la gât cu o broșă în formă de grâu. M-a impresionat mai mult decât hainele ei faptul că își cerea scuze pentru foame.
— Sigur că da, bunico. Vreți doar pâine?
— O jumătate de pâine neagră ajunge. Dacă nu e prea scumpă.
Am luat-o ușor de braț.
— Intrăm împreună. Alegem ce vă trebuie.
Înăuntru mirosea a cafea ieftină și detergent. Ușile automate s-au închis în urma noastră, iar femeia a tresărit, de parcă intrase într-un loc unde nu avea voie. Am aflat că o chema Nina Petrovna și că locuia într-un bloc de după colț.
— Nu vă faceți griji — i-am spus împingând căruciorul. — Luați lapte, ouă, brânză. Și ceva dulce.
— Nu, nu, draga mea, nu pot.
— Nu-mi faceți mie un bine refuzând. Haideți.Am pus în cărucior o pâine neagră, un baton alb, lapte, unt, ouă, brânză, cârnați și biscuiți cu ovăz. În timp ce casiera scana produsele, Nina își strângea broșa de la gât cu degetele tremurânde.
— Sunt prea multe — a șoptit ea.
— Sunt doar alimente.
— Pentru mine sunt o sărbătoare.
Am plătit opt sute de ruble. Nu era puțin pentru mine, dar nici nu puteam lăsa o femeie să plece cu o singură pâine când spusese că moare de foame. Lucram ca operator la o fabrică
Comments