AM DUS O FETIȚĂ PE CARE AM GĂSIT-O PRINTRE GUNOAIE SĂ O VADĂ PE SOȚIA MEA

vedeți niște plăți.

— Ce plăți?

— Cele făcute către clinica Sfântul Gabriel.

— Eu le-am aprobat.

— Nu la acelea mă refer.

Existau alte facturi.

Consultanță.

Produse importate.

Servicii medicale speciale.

Plăți făcute prin societăți intermediare.

Iar unele fuseseră autorizate în perioada în care eu îmi petreceam aproape toate zilele între șantier și salonul Veronicăi.

De cine?

De Radu.

Am simțit că nu mai pot respira.

În urmă cu doi ani, accidentul Veronicăi se produsese exact în perioada în care eu negociam să-i vând lui Radu o parte din participația mea în companie.

După accident, renunțasem.

Nu mai avusesem energie pentru tranzacție.

În schimb, îi dădusem lui Radu puteri tot mai mari în administrarea zilnică a firmei.

Dacă Veronica murea, anumite prevederi patrimoniale și asigurări deveneau relevante.

Dacă trăia, dar eu rămâneam permanent absorbit de îngrijirea ei, Radu continua să controleze în practică tot mai mult din companie.

Era un posibil motiv.

Dar