fără bani îndesați într-un plic.
În săptămânile următoare am discutat cu ea și cu persoana care îi pregătise actele.
Abia după ce am înțeles exact ce presupunea am acceptat.
Wilma a plâns când i-am spus.
— Mamă, nu pot să iau banii unei femei pe care abia o cunosc.
Am râs.
— Știi ce mi-a spus și ea?
— Ce?
— Că probabil vei spune exact asta.
Înainte să se mute definitiv, Wilma a mers cu mine s-o vadă.
Doamna Popescu o îmbrățișă.
— Nu-mi datorezi nimic, îi spuse.
— Dar…
— Nimic.
Apoi îi întinse caietul.
— În schimb, dacă într-o zi ajungi într-o poziție în care poți ajuta pe cineva fără să te coste propria siguranță, gândește-te la asta.
Wilma dădu din cap.
— Promit.
— Nu promite. Doar ține minte.
Doamna Popescu s-a mutat la Brașov, aproape de fiica ei.
Eu am continuat să fac curățenie.
Nu am devenit bogată.
Nu mi-am abandonat slujbele.
Sprijinul ei fusese
Comments