tatălui meu, merg la mormântul lui cu un buchet de flori albe.
⠀
Nu îi vorbesc despre Sebastian.
⠀
Nu îi povestesc despre procese sau despre banii recuperați.
⠀
Îi povestesc despre oamenii buni pe care i-am întâlnit.
⠀
Despre proiectele care merg înainte.
⠀
Despre angajații companiei care și-au păstrat locurile de muncă.
⠀
Despre Irina, care a reușit să deschidă o mică librărie în memoria surorii sale.
⠀
Și despre mine.
⠀
Despre faptul că am început din nou să râd.
⠀
Că pot dormi fără să mă trezesc speriată.
⠀
Că nu mai tresar când aud o ușă închizându-se.
⠀
Că am învățat să fiu atentă în cine am încredere, fără să cred că fiecare om este un potențial trădător.
⠀
Într-o astfel de zi, am rămas mai mult decât de obicei lângă mormânt.
⠀
Vântul mișca ușor florile.
⠀
M-am aplecat și am atins piatra rece.
⠀
— Tată, am șoptit, ai spus cândva că cel mai important lucru este să nu-mi
Comments