nunții, descoperise că înțelegerea dintre tata și familia lui Hassan nu era atât de simplă pe cât mi se spusese.
Existau datorii.
Proprietăți.
Bani.
Și presiuni pe care eu, la nouăsprezece ani, nu le înțelegeam.
Mama ajunsese să creadă că refuzul meu putea declanșa consecințe grave.
Nu știa exact ce avea să facă Hassan.
Dar îi fusese suficient de frică încât să mă scoată din țară în secret.
Ultima parte a scrisorii mă făcu să mă așez.
„Nu te-am abandonat, Samira.
Am ales să mă urăști de la distanță decât să risc să te pierd lângă mine.”
Am acoperit gura cu mâna.
Patruzeci de ani.
Patruzeci de ani mă întrebasem de ce mama nu venise după mine.
De ce nu mă vizitase.
De ce toate scrisorile ei deveniseră, după câțiva ani, tot mai rare.
— Dar de ce mă aștepta poliția?
Nadia își împreună mâinile.
— Pentru că Hassan a aflat că
Comments