grea lovitură a venit după o săptămână.
— Elena… —mi-a spus Carmen la telefon— trebuie să vezi asta.
Era o înregistrare.
Vocea lui Radu, clară, rece, calculată:
„Trebuie să pară că ea cedează psihic. Dacă avem documente de la clinică, judecătorul nu va pune întrebări. Copiii vor înțelege… e mai bine pentru toți.”
Am închis ochii.
Nu mai era loc de îndoială.
În ziua în care am mers la avocat, nu mai eram femeia care plânsese în mașină. Eram altcineva.
Am depus cerere de divorț. Am blocat conturile comune. Am depus dovezile.
Și apoi a venit momentul final.
L-am așteptat acasă, în sufragerie.
Când a intrat, zâmbetul i s-a șters imediat.
— Elena… ce se întâmplă?
I-am întins dosarul.
— Se întâmplă că nu sunt nebună. Și nici proastă.
A început să răsfoiască. Fața i s-a schimbat culoare după culoare.
— Nu… nu înțelegi…
— Ba înțeleg perfect —i-am spus. — Și judecătorul va înțelege și
Comments