Am rămas cu mâna pe volan, privind-o fără să înțeleg ce voia să spună. În jurul nostru, adolescenți îmbrăcați elegant coborau din mașini, râdeau și își făceau fotografii. Din clădire se auzea muzica, iar la intrare se formase deja o coadă. Numai în mașina noastră părea că timpul se oprise.

că sunt bolnav.

În cameră s-a făcut liniște.

Georgiana a încremenit.

— Ce?

Victor a scos din servietă un plic medical.

— Am primit un diagnostic serios acum câteva săptămâni. Sunt în investigații și urmează să încep tratamentul. Nu știu cum vor evolua lucrurile.

Georgiana a început să plângă.

— De ce nu mi-ai spus?

— Pentru că nu voiam să-ți stric ultimele luni de liceu.

— Și ai crezut că e mai bine să aflu așa?

Victor și-a acoperit ochii.

— Nu. Am greșit din nou.

Am privit documentele.

— Și firma?

— Am început să mă gândesc la ce las în urmă. Am doi copii. Unul pe care l-am crescut și unul pe care l-am abandonat. Am vrut să îndrept măcar o parte din nedreptate.

Avocatul a intervenit calm.

— Intenția poate fi discutată. Dar documentele trebuie clarificate. Există obligații ale societății și propuneri privind administrarea pe care Bogdan nu le poate accepta fără o analiză completă.