Am rămas cu mâna pe volan, privind-o fără să înțeleg ce voia să spună. În jurul nostru, adolescenți îmbrăcați elegant coborau din mașini, râdeau și își făceau fotografii. Din clădire se auzea muzica, iar la intrare se formase deja o coadă. Numai în mașina noastră părea că timpul se oprise.

Victor a încuviințat.

— Înțeleg.

— Atunci de ce era atât de urgent să semnez înainte de luni? am întrebat.

Victor a ezitat.

— Pentru că luni urma să am o întâlnire cu banca și cu unul dintre partenerii noștri. Firma are probleme de lichiditate. Voiam să finalizez reorganizarea înainte să încep tratamentul.

Am simțit din nou neîncrederea.

— Și credeați că mă puteți transforma peste noapte în asociat și administrator, fără să-mi explicați situația?

— Credeam că îți ofer o șansă.

— Poate. Dar nu mi-ați dat posibilitatea să aleg.

Victor m-a privit îndelung.

— Ai dreptate, a repetat.

M-am ridicat.

— Nu vreau firma dumneavoastră.

Expresia i s-a schimbat.

— Bogdan…

— Cel puțin nu acum. Nu vreau să iau o decizie din vinovăția dumneavoastră și nici din nevoia mea de bani.

Mi-am amintit de mama, de facturile pe care le plăteam împreună și de sora mea care avea nevoie de manuale și haine pentru școală.

Ar fi