Am rămas cu mâna pe volan, privind-o fără să înțeleg ce voia să spună. În jurul nostru, adolescenți îmbrăcați elegant coborau din mașini, râdeau și își făceau fotografii. Din clădire se auzea muzica, iar la intrare se formase deja o coadă. Numai în mașina noastră părea că timpul se oprise.

— Ce vrei să spui? am întrebat.

Georgiana a închis încet portiera.

— Vreau să-mi promiți că nu-i vei spune tatălui meu ce urmează să-ți povestesc.

Am simțit un nod în stomac. Îl cunoșteam pe domnul Șerban de aproape un an și jumătate și nu avusesem niciodată motive serioase să mă îndoiesc de el. Era exigent, uneori autoritar, dar îmi plătea salariul la timp și mă ajutase să-mi păstrez locul de muncă atunci când mama fusese bolnavă.

— Georgiana, dacă e ceva grav, poate ar trebui să vorbim cu tatăl tău.

— Tocmai despre el este vorba, Bogdan.

A deschis poșeta și a scos un plic alb, împăturit la mijloc.

— Ai idee de ce te-a angajat?

Am ridicat din umeri.

— Avea nevoie de cineva pentru depozit. Am fost la interviu și m-a acceptat.

— Nu. Te-a căutat înainte să aplici.

Am râs scurt, convins că era o neînțelegere.

— Nu are cum. Am găsit anunțul pe internet.

— Anunțul acela a fost publicat special pentru tine.

Mi-am întors privirea spre ea. Nu mai părea fata timidă care coborâse scările casei cu jumătate de oră înainte. Avea o expresie serioasă, aproape speriată, de parcă purta de mult timp un secret prea greu pentru vârsta ei.

— De unde știi toate astea?

— Pentru că aseară l-am auzit vorbind la telefon. Și după ce a plecat din birou, am găsit plicul acesta.

Mi l-a întins.

Pe prima pagină era o fotografie cu mine.

Nu una făcută recent, ci o fotografie de pe vremea când aveam aproximativ doisprezece ani. Stăteam în fața blocului nostru din Ploiești, ținând în mână o bicicletă roșie.

Am simțit cum mi se usucă gura.

— De unde are tatăl tău fotografia asta?

— Mai uită-te.

Am întors pagina.

Era o copie după certificatul meu de naștere.

Sub el se afla o fotografie cu mama, făcută cu mulți ani în