Am rămas întinsă în pat, cu ochii deschiși, ascultând pașii soacrei mele îndepărtându-se pe hol. Lângă mine, Răzvan respira liniștit, de parcă nu-mi spărsese buza cu numai câteva ore înainte. M-am întors încet spre el și l-am privit în lumina slabă care pătrundea printre perdele. Pentru prima dată de când îl cunoscusem, am simțit că dormeam lângă un străin.

bucur că întrebi. Trebuie să trecem pe la un notar. Sunt niște formalități legate de proprietățile familiei. Nimic complicat.

Am simțit că mi se strânge stomacul, dar mi-am păstrat expresia calmă.

— Ce fel de formalități?

— Niște documente pentru o investiție. Tata vrea să reorganizeze una dintre firme și avem nevoie și de semnătura ta.

— De ce ar avea nevoie de semnătura mea? Eu nu sunt asociată în firma voastră.

Răzvan a făcut o pauză.

— Pentru că acum ești soția mea. Sunt lucruri pe care le facem împreună.

— Atunci vreau să citesc documentele înainte.

Zâmbetul i-a dispărut.

— Nu începe iar, Ana. Sunt acte pregătite de profesioniști.

— Tocmai de aceea n-ar trebui să fie o problemă să le citesc.

M-a privit câteva secunde, apoi a pus cafeaua pe noptieră.

— Bine. Le citești la notar. Dar te rog să nu mă faci de râs în fața oamenilor.

După ce a ieșit, am încuiat