Am rămas nemișcat, cu plicul în mâini, în timp ce vântul rece îmi pătrundea prin haină. În spatele meu, groparii așteptau să-și termine treaba, iar florile albe așezate pe sicriul lui Eleanor tremurau ușor sub primele picături de ploaie. Nu înțelegeam ce voia să spună avocatul. Cum adică Eleanor nu mă alesese întâmplător?

spatele fotografiei era scrisă o dată și o propoziție.

„Prima zi în care Daniel mi-a spus mama.”

Am rămas fără aer.

— I-am spus mama?

Richard a încuviințat.

— Da. Mi-a povestit de multe ori despre asta.

Am simțit că o parte uitată din viața mea se deschidea în fața ochilor.

Nu era vorba despre o moștenire, un secret scandalos sau o avere ascunsă.

Era ceva mult mai greu de cuprins.

O femeie pe care o crezusem singură avusese, cândva, un copil în sufletul ei.

Iar copilul acela fusesem eu.

În următoarele săptămâni, am încercat să înțeleg tot ce aflasem.

Am vorbit cu părinții mei adoptivi, care locuiau într-un oraș aflat la câteva ore distanță. Le-am povestit despre Eleanor, despre fotografii și despre scrisoare.

Mama mea adoptivă a început să plângă.

— Îmi amintesc numele ei, Daniel.

Am privit-o surprins.

— O cunoșteai?

— Nu personal. Dar în dosarul tău exista o mențiune despre o