Am rămas nemișcat, cu plicul în mâini, în timp ce vântul rece îmi pătrundea prin haină. În spatele meu, groparii așteptau să-și termine treaba, iar florile albe așezate pe sicriul lui Eleanor tremurau ușor sub primele picături de ploaie. Nu înțelegeam ce voia să spună avocatul. Cum adică Eleanor nu mă alesese întâmplător?

Scrisul lui Eleanor era mic și ordonat, deși spre sfârșitul paginii literele deveneau tot mai nesigure.

„Dragul meu Daniel, dacă citești această scrisoare, înseamnă că eu am plecat deja. Sper că nu ești supărat pe mine pentru secretul pe care l-am păstrat. Am vrut să-ți spun adevărul de atâtea ori, dar mi-a fost teamă că vei simți că bunătatea ta a fost folosită.”

Am înghițit cu greu și am continuat.

„Te-am cunoscut când aveai doar câteva luni. Mama ta biologică era o fată foarte tânără, care trecea printr-o perioadă cumplită. Nu avea o locuință stabilă și nu putea să aibă grijă de tine. Eu lucram atunci într-un program comunitar care sprijinea copiii aflați în situații dificile.”

„Când ai ajuns în grija mea, erai atât de mic, încât încăpeai aproape cu totul în brațele mele. Plângeai mult noaptea și adormeai numai dacă te țineam aproape și îți cântam.”

Lacrimile mi-au început