Am rămas nemișcat, cu plicul în mâini, în timp ce vântul rece îmi pătrundea prin haină. În spatele meu, groparii așteptau să-și termine treaba, iar florile albe așezate pe sicriul lui Eleanor tremurau ușor sub primele picături de ploaie. Nu înțelegeam ce voia să spună avocatul. Cum adică Eleanor nu mă alesese întâmplător?

făcut-o când aveai trei ani, după ce ai căzut în grădină încercând să prinzi un fluture. Am vrut să-ți spun atunci cine sunt. Dar ai început să vorbești despre munca ta, despre oamenii pe care îi ajuți și despre cât de mult înseamnă pentru tine să nu lași pe nimeni singur.”

„Și am înțeles că nu trebuia să-ți cer nimic.”

„Nu știu dacă m-ai fi iubit mai mult dacă ai fi aflat adevărul. Poate ai fi simțit milă. Poate obligație. Eu nu voiam niciuna dintre acestea. Voiam doar să te cunosc pe omul care ai devenit.”

Am lăsat scrisoarea pe masă.

Îmi aminteam perfect prima zi.

Eleanor stătea lângă fereastră, cu o pătură peste genunchi. Când mă prezentasem, mă privise câteva secunde fără să spună nimic. Apoi îmi zâmbise și mă rugase să trag scaunul mai aproape.

Crezusem că era doar o femeie singură, bucuroasă să primească vizitatori.

Nu îmi