să se simtă dorit.
Dacă vreodată viața ne desparte, să nu uiți că meriți să fii fericită.
Nu trebuie să dovedești nimănui nimic.
Și, mai ales, nu trebuie să te sacrifici până când nu mai rămâne nimic din tine.
Te iubesc.
Ion.”
***
Nu am mai putut citi.
Am strâns scrisoarea la piept și am început să plâng.
Douăzeci și cinci de ani.
Atât trecuse de când nu-i mai auzisem vocea.
Dar cuvintele acelea erau ale lui.
Le simțeam.
Îi recunoșteam felul de a vorbi.
Îi recunoșteam grija.
Îi recunoșteam dragostea.
***
— De ce nu mi-ai dat-o atunci? l-am întrebat pe Mihai.
Bărbatul și-a șters ochii.
— Pentru că după înmormântare eram furios pe toată lumea. Pe fratele meu că murise, pe viață, pe mine.
A făcut o pauză.
— Am plecat în Italia și mi-am spus că o să mă întorc când o să fiu în stare să vă ajut.
— Dar nu te-ai
Comments