întors.
— Nu.
— De ce?
— Pentru că, pe măsură ce treceau anii, îmi era tot mai rușine.
Am rămas tăcută.
Nu exista o explicație care să șteargă anii în care ne lăsase singure.
Dar măcar, pentru prima dată, nu mai încerca să se scuze.
***
Cristina s-a apropiat de mine.
— Mamă, mai este ceva.
Am privit-o obosită.
— Ce mai este, fata mea?
— Casa asta.
— Mi-ai spus că ai cumpărat-o.
— Da.
— Dar cum ai reușit?
Fiica mea a zâmbit printre lacrimi.
— Am economisit aproape opt ani.
Am clătinat din cap.
— Cristina, nu trebuia…
— Ba da, mamă. Pentru mine trebuia.
***
Cristina lucra ca inginer într-o companie de proiectare.
Terminase facultatea cu rezultate foarte bune.
În primii ani avusese un salariu modest.
Dar muncise mult, învățase și fusese promovată.
Mai târziu, începuse să lucreze și la proiecte independente.
Eu știam că o ducea bine.
Dar nu-mi imaginam că reușise să economisească atât.
— Am pus bani
Comments