Am văzut-o pe fiica mea stând pe o bancă într-o piață, cu nepotul meu de cinci ani lângă ea și trei valize la picioare.

un viitor în care eu mă retrăgeam, Sebastian prelua conducerea, iar Daniela devenea decor.

Numai că eu nu promisesem niciodată compania nimănui.

În aceeași perioadă, Daniela discută cu un avocat separat despre locuința ei și despre situația matrimonială.

Nu am intrat peste ea.

Era fiica mea, dar viața ei nu era o filială a companiei mele.

Casa era cumpărată împreună cu Sebastian, iar faptul că el îi spusese să plece nu însemna că drepturile ei asupra proprietății dispăruseră.

Daniela nu se întoarse însă imediat.

— Matei are nevoie de liniște, îmi spuse.

Asta deveni prioritatea.

Nu l-am întrebat pe copil ce auzise.

Nu l-am transformat în martor împotriva tatălui său.

Când mă întrebă:

— Bunico, tata nu ne mai vrea?

M-am așezat lângă el.

— Tata și mama ta au niște probleme de adulți. Tu nu ai făcut nimic greșit și amândoi te iubesc.

— Atunci de ce avem valizele aici?

Am simțit cum