Am văzut-o pe fiica mea stând pe o bancă într-o piață, cu nepotul meu de cinci ani lângă ea și trei valize la picioare.

Compania mamei tale. Funcția ta. Clienții tăi. Ideile tale. Eu eram întotdeauna „soțul Danielei”.

În sfârșit înțelegeam.

Beatrice nu construise singură situația.

Doar hrănise ceva ce exista deja.

Resentimentul fiului ei.

— Așa că ai lăsat-o pe mama ta să-mi distrugă cariera? întrebă Daniela.

— Nu voiam să-ți distrug cariera!

— Mi-ai falsificat concedierea!

Sebastian își coborî capul.

Nu l-am concediat pe loc într-un acces de furie.

Situația era prea serioasă pentru gesturi teatrale.

I-am retras accesul la sistemele și documentele sensibile ale companiei pe durata verificărilor, conform procedurilor recomandate, iar avocatul și specialiștii au început să stabilească exact ce făcuse fiecare.

Și au mai apărut lucruri.

E-mailuri în care Beatrice cerea să fie inclusă în întâlniri unde nu avea nicio funcție.

Mesaje dintre ea și Sebastian despre mutarea unor clienți de la Daniela.

Comentarii despre cum, într-o zi, compania „oricum va rămâne în familie”.

Beatrice părea să fi construit în mintea ei