Pentru câteva secunde nimeni nu a scos niciun cuvânt. Se auzea doar vântul printre cruci și respirația grea a groparilor.
Înăuntru se afla trupul unui bărbat mult mai în vârstă.
Fața era atât de afectată încât abia se mai distingea ceva, dar era clar că nu putea fi băiatul de douăzeci de ani pe care Nadia îl crescuse singură.
Andreea a început să țipe.
Unul dintre bărbați și-a făcut cruce.
Iar Nadia a rămas nemișcată, cu ochii pironiți în sicriu.
Parcă tot sângele îi înghețase în vene.
— Nu e el… a șoptit ea.
Apoi, dintr-odată, a început să tremure.
— Fiul meu nu e aici…
În aceeași noapte au chemat poliția.
La început, oamenii legii au încercat să oprească totul. Au spus că deshumarea a fost ilegală și că vor fi probleme. Dar când au văzut și ei conținutul sicriului, atmosfera s-a schimbat imediat.
Au început întrebările.
Cine era omul îngropat acolo?
Unde dispăruse Cristi?
Și de ce armata trimisese familiei un trup care nu îi aparținea?
Dimineața, cazul deja ajunsese la televiziuni.
Reporterii stăteau în fața cimitirului, vecinii șușoteau pe la porți, iar Nadia era chemată peste tot să dea declarații.
Dar pe ea nu o mai interesa nimic.
Voia un singur lucru.
Să-și găsească fiul.
Au urmat zile grele.
Drumuri.
Anchete.
Hârtii.
Ore întregi petrecute pe holuri reci, printre oameni care evitau să o privească în ochi.
Apoi a apărut prima informație importantă.
Un fost coleg de unitate al lui Cristi a acceptat să vorbească în secret.
Băiatul era speriat.
Se uita mereu peste umăr și vorbea foarte încet.
— Cristi n-a murit de boală…
Nadia a simțit că i se taie picioarele.
— Atunci ce s-a întâmplat?
Militarul a înghițit în sec.
— Au fost trimiși la graniță. Deși ni s-a spus că recruții nu vor ajunge acolo. A fost un
Comments