— Bună ziua, mă numesc Margareta Dumitrescu. Vă sun în legătură cu nunta programată pentru luna septembrie, pe numele Bogdan Dumitrescu și Sonia Marinescu.

închizi ochii.

Bogdan a lăsat extrasele pe masă și și-a acoperit fața cu palmele.

Pentru prima dată de când începuse conflictul, nu mai părea furios. Părea speriat.

— Mamă, cred că am făcut o greșeală.

Nu m-am grăbit să-l consolez.

— Ce fel de greșeală?

A inspirat adânc.

— În ultima vreme, Sonia se supără de fiecare dată când îi spun că nu ne permitem ceva. Îmi spune că, dacă o iubesc, ar trebui să găsesc o soluție. Și de fiecare dată găsesc una. Sau încerc.

L-am ascultat fără să-l întrerup.

— Când mi-ai spus că nu vrei să renovezi casa, ea a plâns toată noaptea. Mi-a spus că o umilești și că nu o consideri suficient de bună pentru familia noastră.

— Și tu ai crezut-o?

— Am vrut să o cred. Era mai ușor decât să recunosc că poate se poartă urât cu tine.

Cuvintele lui m-au durut, dar în același timp am simțit