înmormântarea tatălui său, speriat că avea să mă piardă și pe mine.
Dar acum era adult. Și avea de luat propriile decizii.
Înainte să plece, i-am spus că nu voi relua finanțarea nunții. Puteam să-l iubesc și să-l iert pentru cuvintele lui, dar asta nu însemna că trebuia să-mi schimb hotărârea.
A încuviințat, deși părea dezamăgit.
— Înțeleg, mamă.
După plecarea lui, am rămas cu o senzație ciudată. Nu știam dacă făcuserăm un pas spre împăcare sau doar amânaserăm o altă ceartă.
Răspunsul a venit trei zile mai târziu.
Era aproape ora zece seara când telefonul a sunat. Pe ecran apărea numele lui Bogdan.
— Mamă, pot să vin?
Vocea îi tremura.
— Ce s-a întâmplat?
— Am vorbit cu Sonia despre bani.
Am așteptat.
— S-a înfuriat. Mi-a spus că nu am dreptul să-i verific cheltuielile și că, dacă nu am încredere în ea, nu are rost să ne mai căsătorim.
Am simțit un
Comments