— Bună ziua, mă numesc Margareta Dumitrescu. Vă sun în legătură cu nunta programată pentru luna septembrie, pe numele Bogdan Dumitrescu și Sonia Marinescu.

că ai trecut peste pierderea lui ascunzându-i fotografia.

În noaptea aceea, Bogdan a dormit în vechea lui cameră. Dimineața l-am găsit în bucătărie, pregătind cafeaua.

— Am făcut și pentru tine, mamă.

Era un gest mic. Dar după luni întregi în care mă simțisem invizibilă, mi s-a părut extraordinar.

În săptămânile următoare, Bogdan și Sonia au decis să se despartă pentru o perioadă. Nu știam dacă aveau să se împace și nici nu am încercat să influențez hotărârea fiului meu.

I-am spus doar că o căsnicie nu poate fi construită pe teamă, pe datorii ascunse și pe amenințări.

El a început să discute cu un consilier și să-și analizeze propriile alegeri. Mi-a mărturisit că, de când îl pierduse pe tatăl său, îi fusese mereu teamă să nu fie părăsit de oamenii pe care îi iubea.

Uneori, de aceea acceptase lucruri care îl făceau nefericit.

Nu era o scuză pentru felul în