Doamnă Miller, vă rog să mă ascultați. Daniel nu doarme aproape deloc. Abia mănâncă. Și în fiecare seară se uită la fotografia dumneavoastră pe telefon.
Nu am răspuns.
— Cred că încearcă să repare o greșeală foarte veche, a continuat Emily. Dar, făcând asta, riscă să piardă singurul lucru bun care i-a rămas.
După ce am închis, am rămas în mijlocul bucătăriei, privind spre locul unde Daniel își lăsa întotdeauna cana de cafea.
Trei săptămâni mă convinsesem că nu mă mai iubea. Că patruzeci de ani de căsnicie nu valoraseră nimic în fața unei iubiri din tinerețe. Dar dacă lucrurile nu erau atât de simple?
Mi-am luat haina, cheile și geanta. Nu i-am spus nimic lui Sophie sau lui Michael. Pentru prima dată de când plecase Daniel, voiam să aflu singură adevărul.
Spitalul se afla la aproape o oră de mers cu mașina. Am condus fără muzică, cu mâinile încleștate pe
Comments