volan. Pe drum mi-am amintit de ultima noastră seară împreună, de felul în care Daniel evitase să mă privească și de lacrimile pe care încercase să le ascundă.
Când am ajuns la etajul patru, o femeie de aproximativ patruzeci de ani mă aștepta lângă lift. Avea părul castaniu prins într-o coadă și ochii roșii de plâns.
— Doamna Miller?
Am încuviințat.
— Eu sunt Emily. Vă mulțumesc că ați venit.
Am privit-o cu răceală.
— Sper că ai un motiv foarte bun pentru care m-ai chemat aici.
— Am. Dar înainte să intrăm, trebuie să vă spun ceva. Mama are cancer pancreatic în stadiu avansat. Medicii ne-au explicat că timpul rămas este foarte scurt.
Am simțit un fior de compasiune, deși nu voiam să-l recunosc.
— Îmi pare rău pentru ea, am spus. Dar tot nu înțeleg ce legătură are asta cu soțul meu.
Emily a privit spre ușa salonului.
— O să înțelegeți.
A deschis
Comments