că văzuse un om la nevoie.
În curte s-a făcut liniște.
Eu priveam spre socrul meu.
Omul acela, pe care îl considerasem prea simplu ca să înțeleagă afacerile, ajutase cândva un necunoscut să-și reconstruiască viața.
Și nu ceruse nimic în schimb.
Victor s-a ridicat.
— Domnule Ilie, vreau să vă spun ceva. Din dubița cumpărată atunci am construit, pas cu pas, compania pe care o conduc astăzi.
— Mă bucur pentru tine, Victoraș.
— Avem acum sute de angajați și lucrăm în mai multe județe. Dar n-am uitat niciodată cine m-a ajutat la început.
Ochii directorului s-au umezit.
— V-am căutat de mai multe ori. Am fost și în sat, dar mi s-a spus că vă mutaserăți pentru o perioadă la niște rude.
— Da, după ce a murit nevastă-mea, am stat o vreme la sora mea.
Victor a încuviințat.
— Îmi pare rău că nu ne-am întâlnit mai devreme.
Apoi i-a prins din nou mâna.
—
Comments