Dar acum nu vă mai las să dispăreți. Vreau să păstrăm legătura.
Ilie a început să râdă.
— Bine, măi băiete. Dar să știi că eu tot la țară stau. Nu mă mut la oraș.
Toți au râs.
Toți, în afară de mine.
Simțeam o rușine pe care nu o mai trăisem niciodată.
Mi-am amintit cum îl întâmpinasem dimineață.
Cum îi privisem hainele cu dispreț.
Cum îi spusesem că afacerile din București nu seamănă cu vândutul cartofilor.
Și cum îi cerusem Andreei să-l țină departe de musafirul important.
Acum musafirul important îl trata pe bătrân cu un respect pe care eu nu i-l arătasem niciodată.
După câteva minute, Victor s-a întors spre mine.
— Domnule Dobre, îmi cer scuze că am amânat discuția noastră. Haideți să vedem și documentele.
Am încuviințat.
Am intrat în sufragerie, unde pregătisem laptopul și toate actele firmei.
Dar nu mai aveam aceeași siguranță.
În timp ce prezentam
Comments