grijă de el. Oamenii ca domnul Ilie sunt mai rari decât ne imaginăm.
După ce am terminat discuția, am ieșit din nou în curte.
Socrul meu stătea pe aceeași bancă, povestind cu Andreea.
Victor s-a apropiat și l-a îmbrățișat.
— Domnule Ilie, promit că vin curând să vă vizitez la țară.
— Vino, Victoraș. Îți dau niște mere bune și facem un grătar.
— Cu mare plăcere!
Directorul și-a luat rămas-bun și a plecat.
Am rămas în curte, fără să știu ce să spun.
Andreea a început să strângă paharele de pe masă.
Socrul meu s-a ridicat.
— Ei, copii, cred că ar trebui să mă pregătesc și eu de plecare. Mai am autobuz spre Alexandria.
Am tresărit.
— Cum să plecați?
Bătrânul m-a privit surprins.
— Păi, nu vreau să vă încurc. Știu că sunteți ocupați.
Mi s-a pus un nod în gât.
— Nu ne încurcați deloc.
Andreea s-a uitat la mine.
Era prima dată
Comments