Când soțul meu s-a întors după trei ani în care a muncit departe, n-a venit singur

unde e locul tău.

Alina a înțeles prima.

A apucat valiza mai strâns.

— Andrei… — a murmurat ea.

Dar era prea târziu pentru el să mai fie cineva pentru cineva.

Am luat cheia de pe masă.

I-am pus-o în palmă.

— Nu mai deschide nimic aici.

A rămas nemișcat câteva secunde.

Apoi, pentru prima dată de când îl știam, a părut mic.

Nu furios.

Nu mândru.

Mic.

A luat copilul de mână.

Fără să mai spună nimic.

Au ieșit.

Ușa s-a închis încet în urma lor.

Am rămas singură în mijlocul casei.

Dar nu mai era liniștea de dinainte.

Era altceva.

Era liniștea aceea rară, în care nu mai ai nimic de dovedit.

În care nu mai aștepți pe nimeni.

M-am dus la fereastră.

Mașina lor a pornit greu.

Ca și cum nici ea nu voia să plece.

Nu m-am uitat mult.

Am tras perdeaua.

Am stins lumina.

Și, pentru prima dată