sprijin.
Adrian a privit-o în ochi.
— Ai, mamă. Pe mine.
— Atunci să nu mă mai lași să te aștept degeaba.
— N-o să te mai las.
Au pornit mai departe, încet, pe aleea acoperită de frunze.
De data aceasta, Maria nu mai trebuia să se întrebe dacă fiul ei avea să vină.
Era acolo, lângă ea, ținând-o de braț.






Comments