„Domnule, mama dumneavoastră este externată de ieri! Are 84 de ani și vă așteaptă cu sacoșa lângă picioare de peste 24 de ore!”, i-a spus asistenta fiului ei

nu voiam să mă luați la București. Voiam doar să mă aduceți până acasă, că nu mă mai țineau picioarele.

Vocea i s-a frânt.

— Dar lasă. Acum sunt bine.

Adrian a închis telefonul câteva minute mai târziu, însă cuvintele mamei nu-i mai ieșeau din minte.

Cristina l-a găsit stând în bucătărie, cu telefonul pe masă.

— Ce s-a întâmplat?

— Mama a ajuns acasă.

— Păi vezi? Ți-am spus că se rezolvă.

Adrian a ridicat privirea.

— Cristina, mama a stat două zile așteptându-ne. Și noi nici măcar n-am încercat să găsim pe altcineva.

— Amândoi am avut serviciu.

— Știu. Dar tu ai acceptat o tură suplimentară, iar eu am hotărât că mama mai poate aștepta. N-am sunat-o pe Viorica, n-am căutat transport, n-am făcut nimic.

Cristina s-a așezat în fața lui.

— Ai dreptate. Am tratat externarea ca pe ceva ce puteam amâna fără consecințe.

— Și știi ce mi-a spus mama? Că nu voia decât