După 19 ani de căsnicie, soțul meu și fiul nostru de 15 ani mi-au spus în față că treburile casnice sunt doar pentru femei. „Locul tău e la bucătărie, mamă! Tata nu face curățenie și nici eu n-o să fac. E umilitor!”, mi-a spus băiatul pe care îl crescusem

singur.

Câteva zile mai târziu, a apărut o problemă mai serioasă.

Rareș avea de pregătit o prezentare importantă la istorie, care trebuia trimisă duminică seara. Terminase documentarea, dar mai avea de realizat prezentarea pe calculator.

Cătălin îi promisese că îl ajută.

Numai că duminică dimineață plecase la golf.

Când s-a întors, i-a spus băiatului că vor lucra mai târziu.

Dar acel „mai târziu” nu a mai venit.

Rareș a încercat să termine singur proiectul, însă a ratat termenul de predare. Luni dimineață l-a trimis profesorului și a pierdut puncte.

M-a sunat plângând.

— Mamă, tata mi-a promis că mă ajută!

— I-ai amintit?

— De trei ori! Îmi spunea mereu că facem mai târziu.

Am rămas câteva secunde tăcută.

— Rareș, îți amintește de ceva răspunsul acesta?

Nu mi-a răspuns imediat.

— Așa îți spunea și ție când îl rugai să facă ceva?

— De foarte multe ori.

A oftat.

— Dar trebuia să încep și eu