După 19 ani de căsnicie, soțul meu și fiul nostru de 15 ani mi-au spus în față că treburile casnice sunt doar pentru femei. „Locul tău e la bucătărie, mamă! Tata nu face curățenie și nici eu n-o să fac. E umilitor!”, mi-a spus băiatul pe care îl crescusem

prezentarea mai devreme.

— Așa este. Data viitoare nu mai amâni partea care ține de tine.

În zilele următoare, Cătălin a început să mă sune tot mai des.

Se plângea de prețurile mâncării comandate, de rufele adunate și de faptul că nu găsea nimic prin casă.

— Elena, trebuie să te întorci! Nu mai merge nimic cum trebuie!

— Atunci va trebui să înveți să te organizezi, Cătălin.

— Chiar vrei să divorțăm pentru niște vase nespălate?

— Nu pentru vase. Pentru nouăsprezece ani în care ai considerat că timpul meu valorează mai puțin decât al tău.

Duminica următoare, sora lui Cătălin ne-a invitat la cină, sperând să putem discuta liniștiți.

Când am ajuns, soțul meu se plângea deja rudelor.

— Elena ne distruge familia fiindcă nu mai vrea să fie soție!

Mama lui m-a privit dezaprobator.

— Căsnicia cere compromisuri, Elena.

— Sunt de acord. Dar compromisurile trebuie făcute de amândoi.

Cătălin a pufnit.

— Mă prezintă ca