După cinci ani de închisoare, s-a dus direct la mormântul femeii pe care o iubise. Dar când a șters ploaia de pe piatra funerară și a citit rândul de sub numele ei, fața i s-a albit…

întors. Iar după un timp, Oana a început să creadă că poate nu vrei să-i răspunzi.

Radu a strâns plicul în mână.

— Eu nici măcar nu știam că există!

Vocea i s-a frânt.

Mama Oanei s-a apropiat.

— Știu. Am aflat prea târziu că lucrurile nu fuseseră așa cum crezuse ea.

Radu a închis ochii.

Cinci ani.

Fiul lui făcuse primul pas fără el. Spusese primul cuvânt fără el. Avusese febră, aniversări, poate prima zi de grădiniță.

Iar el nu știuse nici măcar că exista.

— Unde este?

Femeia n-a apucat să răspundă.

Din capătul aleii s-a auzit glasul unui copil:

— Bunico!

Radu a încremenit.

Un băiețel de aproximativ cinci ani venea spre ei sub o umbrelă albastră, ținut de mână de un bărbat.

Copilul s-a apropiat de mormânt și s-a oprit când l-a văzut pe străin.

Radu nu și-a putut lua ochii de la el.

Nu era o copie perfectă a