Irina termină, avocatul întrebă:
— Ați văzut actele casei?
— Bogdan mi-a spus mereu că este a mamei lui.
— Nu asta v-am întrebat.
Irina tăcu.
— Nu.
— Actele firmei?
— Nu.
— Atunci verificăm.
Adevărul nu apăru ca într-un film.
Nu exista un document secret prin care Irina devenea peste noapte proprietara întregii averi.
Era mai complicat.
Și mult mai interesant.
Cu cincisprezece ani înainte, când Bogdan își înființase firma, Irina renunțase la serviciul ei pentru aproape patru ani.
Făcuse contabilitatea administrativă de bază.
Vorbea cu furnizorii.
Pregătea comenzile.
Răspundea clienților.
Îl ajutase inclusiv în perioadele în care firma nu producea suficient cât să-i plătească un salariu.
Mai mult, o parte din banii folosiți la început proveniseră din economiile comune și dintr-o sumă primită de Irina de la tatăl ei.
— Dar firma este pe numele soacrei mele, spuse Irina.
— Structura juridică și drepturile patrimoniale trebuie analizate din acte, răspunse Adriana. Nu din ce spune soțul
Comments