iubea.
Dar pentru o vreme nu l-a mai admirat.
Și există o diferență uriașă între cele două.
Mihai îl întrebă într-o zi pe Luca dacă putea merge la mormântul lui Sorin.
Luca răspunse:
— Nu trebuie să-mi ceri mie voie.
Mihai merse singur.
A stat acolo aproape două ore.
Nu știu ce i-a spus.
Nici nu l-am întrebat.
Unele conversații nu au nevoie de martori.
Câteva luni mai târziu, Luca veni din nou la cină.
Părul era tot lung.
Unghiile, tot negre.
Eyelinerul, la fel.
Mihai deschise ușa.
Pentru o clipă, cei doi rămaseră față în față exact ca în prima seară.
Apoi Mihai spuse:
— Bună, Luca.
— Bună seara.
— Intră.
Atât.
Nu era iertare.
Nu era prietenie.
Dar era mai mult decât avuseseră.
La masă, Andreea povestea ceva despre facultate când am observat telefonul lui Luca lângă farfurie.
Același telefon care, cu luni înainte, fusese pus cu ecranul în sus în
Comments