Fiica mea mi-a propus să locuiesc în subsolul casei ei

mea, nu mi-au mai cerut bani.

Într-o duminică, Mihaela m-a sunat.

— Mamă, ai putea să stai cu copiii miercuri după-amiază? Am o programare la medic, iar Tudor este la serviciu.

M-am uitat în calendar.

— Pot, dar numai până la șase. Seara am un curs.

— Ce curs?

Am zâmbit.

— De pictură.

La celălalt capăt al firului s-a făcut liniște.

— Tu? La pictură?

— Da. Întotdeauna mi-am dorit să învăț.

Mihaela a început să râdă.

— Mamă, nici nu știam!

— Nici eu nu știam dacă o să-mi placă. Dar am hotărât să încerc.

— Atunci miercuri vin după copii înainte de șase. Promit.

Și chiar așa a făcut.

La început, cursul de pictură mi s-a părut o idee caraghioasă. Stăteam la masă cu oameni mai tineri, ținând pensula prea strâns și încercând să desenez o cană fără să pară strâmbă.

Dar profesoara avea răbdare. Mi-a spus că nu trebuia să demonstrez nimănui nimic și că